România va fi lovită de fenomene meteo severe. Ce spun specialiștii

România va fi lovită de fenomene meteo severe. Ce spun specialiștii
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 13/09/2023, 13:14

România va fi lovită de fenomene meteo severe. Specialiștii în meteorologie anunță un viitor sumbru pentru țara noastră din cauza schimbărilor climatice. 

Așadar, pe viitor, România nu va fi ocolită de furtuni violente, asemănătoare ciclonului Daniel, care a măturat Grecia.

”Explicația punctuală a episodului este legată de o arie de presiune ridicată ce acoperă mare parte din continentul european și aduce un transport de aer mult mai cald. Iar astfel de transporturi de aer, caracteristice verii, se întâmplă acum și în luna septembrie și faptul că se întâmplă din ce în ce mai des este o consecință a încălzirii globale.

Vedeți că, în ultimii ani, luna septembrie se transformă din ce în ce mai mult într-o lună de vară și avem inclusiv valuri de căldură în luna septembrie.

Nu doar în România avem temperaturi ridicate, temperaturi chiar mai ridicate au fost în vestul continentului și valurile de căldură s-au declanșat foarte devreme, în aprilie, în Spania, și ajung, iată, foarte târziu, în septembrie, configurând o vară mai lungă.

Se pare că una din caracteristicile încălzirii globale în Europa este și prelungirea sezonului de vară”, a declarat Roxana Bojariu, expert climatolog și cercetător științific, la o televiziune de știri.

În țara noastră, se observă deja o intensificare a precipitațiilor în România, astfel că pot apărea fenomene meteo extreme puternice în orice moment.

”Deja avem un grad mai mare de intensitate a precipitațiilor, observat pe intervale scurte. Din păcate ne putem aștepta și noi la astfel de furtuni și ploi, cu manifestări foarte severe, pentru că, până la urmă, avem o cantitate sporită de energie în tot sistemul climatic.

Cum se distribuie această cantitate sporită de energie, cauzată de încălzirea globală, ține de felul în care tiparele vremii fac transferul de căldură și umiditate dintr-o parte în alta a lumii, dar, clar, și noi putem avea și probabil că vom avea. Nu este vorba dacă vom avea, ci când vom avea.

În funcție și de variabilitatea naturală care se suprapune cu efectul schimbării climei și simțim aceste fluctuații, fluctuații normale ca generare prin complexitatea sistemului, dar anormale prin intensitate, hrănite tocmai prin această cantitate sporită de căldură și de vapori de apă din sistem, o Mediterană mai caldă tot sezonul de vară a dus în atmosferă o cantitate sporită de precipitații, iar Grecia, Spania, Italia, fiind în imediata apropiere a sursei de vapori de apă evident că au avut impactul cel mai mare al nivelului precipitațiilor”, a mai spus climatologul Roxana Bojariu.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Alex, tânărul dat dispărut în Italia, a fost găsit mort! După zile întregi de căutări,...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Românii au primit strict interzis. Avertismentul venit chiar acum: Niciodată!
Doliu la Hollywood. A murit unul dintre cei mai celebri scenariști
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Ce presimțire a avut Emily Burghelea înainte de accident: ”Mi-am imaginat un înger alb”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Frumusețea nu aduce fericire. Ce se întâmplă cu oamenii care arată prea bine?
×